Workshop în România – Lemnul și meșteșugurile tradiționale în arhitectură
Studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara au participat la un workshop internațional în parteneriat cu Școala de Arhitectură Paris-Malaquais – PSL și Fundația Archaeus.
La începutul acestei veri, șase studenți ai Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara (FAUT) s-au alăturat colegilor lor de la Școala de Arhitectură Paris-Malaquais – PSL, într-un workshop desfășurat în Parcul Național Cheile Nerei. Proiectul a fost organizat în parteneriat cu Fundația Archaeus și a reprezentat o experiență intensă de învățare, explorare și dialog intercultural.
Pe parcursul unei săptămâni, participanții au lucrat împreună la descoperirea și aplicarea unor metode tradiționale de construcție în lemn, prin proiectarea și realizarea de obiecte. Activitățile practice au fost completate de vizite de studiu la obiective de patrimoniu deosebit, precum morile de apă de la Rudăria (incluse pe lista patrimoniului mondial UNESCO) sau stațiunea balneară Herculane.
Workshopul a fost coordonat de Joanne Vajda (Școala de Arhitectură Paris-Malaquais), Marius Miclăuș (președinte al Fundației Archaeus) și Camil Milincu (cadru didactic la FAUT, arhitect specialist în tehnici tradiționale).
Evenimentul a fost posibil datorită sprijinului oferit de Universitatea PSL, prin programul PSL Global Seed Fund 2024.
În ultima zi a activităților studenții au vizitat Timișoara într-un tur ce i-a purtat prin Expoziția Sigma, expusă la Muzeul Național de Artă Timișoara, prin expoziția Școlii de Arhitectură din spațiul Archa și spațiile expoziționale ale Galeriei Triade.
Studenți care au participat la workshop:
De la Paris-Malaquais – PSL
Andreas Floras
Dan Ko-Yapendé
Antoine Lebois
Kanzal-Noor Rana-Salamat
Jade Rousseau
Aya Sellami
Hugo Wacrenier
De la FAUT Timișoara
Alexandra Andreea Butnariu
Eliza Andrada Cheșa
Alexandru Felecan
Ana-Maria Georgeana Lupșan
Alexandru Nag
Maria-Elis Postolache
Participant extern
Olive Bourgeat
Link info AICI
