RO: Drăgan Dragomir este arhitect din 2003 și conduce propria firmă DCXS Architecture din 2006.
Este o persoană activă din punct de vedere social și cultural. A obținut nominalizări și premii în arhitectură și în același timp și-a dezvoltat pasiunea pentru grafică unde, în urma invitațiilor la saloane locale sau internaționale, a obținut premii pentru proiectele depuse.
În activitățile firmei de arhitectură se adaugă și editarea și tipărirea albumelor grafice, iar din 2013 publică seria de albume TDB/Terapie de Basm, cu care participă frecvent la EECC/East European Comic Con de la București.
El îmbină util cele două pasiuni, creând o personalitate aparte pentru DCXS Architecture, firma care activează la nivel național și european, cu parteneri prestigioși din Franța și Marea Britanie si Statele Unite.
Particularitățile, istoricul și rezultatele obținute il ajută și în cariera academică în care activează ca membru asociat, la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara din 2005, unde in prezent este titular. În acest context, în 2018 a fost ales președinte al Ordinului Arhitectilor din Romania, filiala Timiș.
Abordând patrimoniul, păstrând și promovând valorile locale, dezvoltă o serie de practici studențești pe care le organizează la Sebeș, în județul Alba, orasul sau natal.. Acestea se concretizează sub forma unui studiu de doctorat pentru care în 2020 i s-a acordat titlul de Doctor în Arte Plastice, pe o temă care include restaurarea și protecția patrimoniului militar construit.
EN: Drăgan Dragomir has been an architect since 2003 and runs his own firm DCXS Architecture since 2006.
He is a socially and culturally active person. Drăgan Dragomir obtained nominations and awards in architecture while simultaneously developing his passion for graphics where, following invitations to local or international salons, he obtained awards for submitted projects.
Within the architecture firm’s activities, he adds the editing and printing of graphic albums, and since 2013, publishes the TDB/Terapie de Basm album series, with which he frequently participates at the EECC/East European Comic Con in Bucharest.
He usefully combines the two passions, creating a particular personality for DCXS Architecture, the firm that operates at national and european level, with prestigious partners from France, The United Kingdom and United States.
The particularities, the history and the results obtained also help in the academic career where he works as an associate member, at the Faculty of Architecture and Urban Planning in Timișoara since 2005. He is currently a tenured member of the faculty. In this context, in 2018 he was elected president of the Romanian Order of Architects in Timiș.
Approaching heritage, preserving and promoting forgotten values, he develops a series of student practices that he organizes in Sebeș, in Alba County, where he is from. These materialize in the form of a doctoral study for which in 2020 he was awarded the title of Doctor of Fine Arts, on a topic that includes the restoration and protection of built heritage.