Descriere

Programul de studii masterale „Restaurare și regenerare patrimonială” se adresează tuturor absolvenților de studii superioare, cu preocupări în domeniul conservării patrimoniului.
Potențialii candidați pot fi tineri absolvenți din domeniile Arhitectură, Peisagistică, Administratie Publică, Geografie, Arheologie etc., interesați să se specializeze profesional în domeniul restaurării.
Acest program de studii masterale se adresează și profesioniștilor care activează deja în domeniul restaurării și care doresc să își îmbogățească cunoștințele în acest domeniu.

Cursuri

R01-Patrimoniul și Dezvoltarea

OBIECTIVE DIDACTICE: Călătoriile și turismul reprezintă acum o sursă sigură de bogăție, generând adevărate migrații temporare, în special către
MASTER RRP

R01-Politici de Conservare

OBIECTIVE DIDACTICE: De când, acum mai bine de un secol, națiunile civilizațiilor antice au început să adopte legislație împotriva
MASTER RRP

R01-Metode și Tehnici

OBIECTIVE DIDACTICE: Prin urmare, trebuie stabilită o nouă știință a conservării, extinzând-o pe cea a restaurării pentru a include
MASTER RRP

Admitere

Admiterea la programul de master RRP se realizează prin concurs, constând într-un interviu. În cadrul acestuia, candidații vor susține o prezentare a unui eseu cuprins între 7 și 8 pagini, elaborat pe baza unei tematici și a unei bibliografii prestabilite.

Portofolii

Select the fields to be shown. Others will be hidden. Drag and drop to rearrange the order.
  • Image
  • SKU
  • Rating
  • Price
  • Stock
  • Availability
  • Add to cart
  • Description
  • Content
  • Weight
  • Dimensions
  • Additional information
Click outside to hide the comparison bar
Compare